Teleorman leaks, analiză la rece

Esența: Subiectul care a făcut senzație în acest weekend, Teleorman Leaks, analizat la rece. Ce nu se leagă, cine are de suferit, cine are de pierdut și cine are de câștigat.

Teleorman leaks

Fix în sâmbăta morților, a apărut o știre care a făcut senzație: Teleorman Leaks.

Fix cu două zile înainte de procesul lui Liviu Dragnea de la Înalta Curte a apărut o știre care a făcut senzație: Teleorman Leaks.

Fix cu două zile înainte de CEx-ul PSD a apărut o știre… ați înțeles coincidențele.

Despre ce e vorba?

Publicația Rise Project a publicat pe facebook! o știre care, evident, a făcut senzație: Teleorman Leaks.

Știu, și eu m-am săturat să tot aud acest titlu…

Rise Project despre “Teleorman Leaks”

Bună seara,

Vă informăm că există ‘Teleorman Leaks’.

O valiză cu informații esențiale din interiorul corporației Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces când au percheziționat fizic și informatic sediul firmei, anul trecut, a fost găsită în zona rurală din Teleorman, de către un localnic, chiar pe proprietatea lui.

Localnicul a intrat în contact cu o sursă RISE Project din județ.

Un hard negru în care a fost salvat tot conținutul de 63,39 GB din computerul unui om-cheie de la Tel Drum.

Informație financiară: mii de facturi, contracte, bilanțuri, devize, procuri, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont, ordine de plată, documente personale ale unor interpuși, rapoarte de audit, tabele contabile etc.

14.800 de foto și video de la evenimentele companiei cu personajele grupării și standardul lor de viață, documente, selfie-uri, capturi de ecran cu discuții – majoritatea provenind din backup-ul mai multor telefoane.

54.710 mailuri + atașamentele de pe adresa de serviciu

O tabletă Samsung P1000 Galaxy Tab din 2010 care i-a aparținut directorului general Tel Drum, Petre Pitiș.

Peste 1000 de fotografii din excursii exotice cu anturajul, întâmplări din firmă și momente de familie

Agenda cu 980 de numere de telefon strânse în ultimii ani: “Băsescu”, “Hrebe”, “Dăncilă”, “Bănicioiu”, “Pieleanu” etc. Unul se remarca, scris cu pauză între majuscule: “L I V I U”.

E-mail-urile de pe adresa de serviciu a managerului.

Un stick de memorie burdușit cu informații de lucru ale unei șefe de gestiune din Tel Drum.

Sute de procese verbale cu lucrări edilitare recepționate și fotografii din companie.

Peste o mie de hârtii:

Copii de pe documente personale ale familiei Dragnea

Planurile detaliate ale unei proprietăți-mamut din Alexandria

Facturi pentru necesități private, achitate de Tel Drum

Evidențe contabile paralele structurate pe grup

Registre de vânătoare pentru domeniile controlate de corporație

Documentele firmelor-satelit care scot bani din Tel Drum

Tranzacții cu furnizori, cereri de oferte, corespondențe tipărite,

Desfășurătoare bancare ale mai multor companii

Bilete de avion, pliante din excursii, rezervări, chitanțe de hotel

Notițe scrise de mână cu cheltuieli urgente și socoteli

Le-am citit, procesat, analizat. În curând, pe RISE Project

Weekend plăcut în continuare! 

Ce înseamnă “în curând”?

Rise Project s-a lăudat sâmbătă că a “citit, procesat și analizat” conținutul valizei și că în curând va apărea un articol pe site-ul lor.

Băi, nene. E luni deja. E trecut de ora 12! Dacă totul era pregătit, unde-i articolul?

Poate pentru unii acest aspect nu contează atât de mult. Știrea a fost dată, avem poze, etc. etc. Dragnea la pușcărie.

Dar ce publicație serioasă face vâlvă cu o asemenea știre fără să și-o asume pe site-ul oficial?

Sursa Rise Indicată

Cei de la Rise Project au afirmat că:

O valiză cu informații esențiale din interiorul corporației Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces când au percheziționat fizic și informatic sediul firmei, anul trecut, a fost găsită în zona rurală din Teleorman, de către un localnic, chiar pe proprietatea lui.

Localnicul a intrat în contact cu o sursă RISE Project din județ.

Deci:

  1. Valiza a fost “găsită” după un an, “întâmplător”, pe o proprietate privată, chiar de către proprietar;
  2. Cel care a găsit valiza, în loc să se ducă cu ea la poliție, s-a gândit exact la sursa Rise Project din județ.

Nimic dubios. Nu… la fel cum nici subtitlul pe care l-am folosit (Sursa Rise Indicată) nu este dubios.

Care erau cele mai “fierbinți” subiecte?

A, da…

Ce s-a întâmplat cu ele? Au fost “acoperite” de Teleorman Leaks.

Scopul? Pentru că este oportun. Pentru cine? Eh…

Cum adică pentru cine este oportun?

Cine are de suferit?

Dacă răspunsul la această întrebare crezi că este Liviu Dragnea, pot băga mâna în foc că te înșeli. El este doar o mică piesă dintr-un tot. Ce-au declarat Președintele și liderii opoziției chiar recent? Că vor să-l dea jos pe Dragnea de la șefia Camerei Deputaților, da? Ei bine, uite un motiv pentru a-l da jos.

Dar miza cea mare rămâne tot “Guvernul Meu”. Dragnea este doar prima piesă care, odată căzută, vor cădea și celelalte mai rapid decât piesele de domino.

Cine are de câștigat?

Indirect, am răspuns deja la această întrebare.

Ca să fiu mai clar, Președintele și opoziția.

Cine are de pierdut?

Răspunsul este simplu: România.

Și aici nu vreau să se înțeleagă că eu cred că România nu poate sta fără Dragnea.

Ce vreau să spun este că dacă România ar rămâne acum fără Guvern, ar fi un dezastru total. În puținul timp rămas până la 1 ianuarie 2019, formarea unui nou Guvern ar genera o criză politică urâtă. Această criză politică ar genera și o criză socială, iar această criză ar putea genera și o criză economică, ce ar putea degenera în primele luni ale lui 2019.

Pentru cei care nu cred acest scenariu, spun doar atât: PSD-ALDE vor să mărească salarii, opoziția a zis că le va “corecta” (adică le va tăia).

În încheiere

Ar mai fi multe de spus despre picanteria “Teleorman leaks”, inclusiv despre alte coincidențe stranii. Poate voi mai reveni cu un articol. Mă mai gândesc…

Ce vreau să subliniez este că PSD-ALDE, indiferent de soarta lui Dragnea, ar trebui să-și vadă de guvernare. Pentru binele țării.

PS. Dacă se dovedește că Rise Project a mâncat stricat iar, oare cine îi va mai băga în seamă când chiar vor face dezvăluiri pe bune?

Update: Reacția lui Dragnea

Update: Serialul #TeleormanLeaks continuă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 gânduri despre “Teleorman leaks, analiză la rece”