#Rezist vs. PSD (comparație cu imagini)

Esența: Miting-ul PSD – model de urmat pentru viitor. #Rezist a fost înfrânt?

Păreri după miting-ul PSD din data de 9.06.2018

Deși am avut multe reticențe în legătură cu acest miting, pot spune că din punct de vedere al imaginii, acesta a fost foarte bine realizat.

Părerile mele de după le pot împărți în bune și “meh”. Încep cu cele negative, pentru că sunt mai puține ca număr:

Păreri “meh”:

  • Miting ținut mult prea târziu față de când își doreau susținătorii PSD
  • A semănat cu o adunare de partid
  • Cei din coaliție au eșuat în a mobiliza oamenii să scandeze (comparativ cu #Rezist)
  • Discursurile vorbitorilor au lăsat loc de speculații
  • Au lăsat propaganda #Rezist să facă ce-a vrut din acest miting

Păreri bune:

  • A fost un miting LEGAL
  • Au fost mai mulți ca număr decât cei de la #Rezist
  • Au fost civilizați
  • Au venit oameni de toate vârstele
  • Viorica Dăncilă a putut ține un discurs fără să facă gafe
  • Au punctat esența problemelor din justiție
  • Cazul Marianei Rarinca, un om abuzat de sistem
  • Au fost organizați impecabil, disciplinați
  • Au adus și steaguri ale Uniunii Europene
  • Presa nu a fost discriminată
  • Au reușit să-i facă pe cei din tabăra #Rezist să-și arate adevărata față
  • Și cel mai important, au reușit să creeze un etalon pentru viitoarele proteste

A fost #Rezist înfrânt?

Desigur! Și ei știu asta. Drept dovadă, reacțiile lor violente (jigniri, înjurături, amenințări) la adresa oamenilor care au participat la miting-ul împotriva abuzurilor din justiție. Astfel, imaginea #Rezist va fi pentru totdeauna asociată cu abuzurile din justiție, iar cine va mai susține orice sub această emblemă, va prelua instant această pată neagră.

Cred că orice om de bun simț, văzând protocoalele dintre serviciile secrete și instituții din justiție, nu poate rămâne neutru. Bun, nu îți place de PSD, nu îți place de Dragnea. E ok. E democrație. Dar nu poți să fii de acord cu abuzurile justiției, doar pentru că tu îl vrei pe Dragnea sau pe altul la pușcărie. Eu nu pot fi de acord cu “paradirea” de vieți doar pentru că un procuror “poate”, pentru că este acoperit de șef și de șeful șefului.

Protestul celor de la PSD-ALDE a fost unul împotriva abuzurilor statului, lucru susținut, chipurile, și de cei de la #Rezist cândva. Da, sună foarte ciudat ca cei de la putere să protesteze împotriva…lor? Dar, nu uitați, că noi trăim în România, țara care timp de peste 12 ani a fost condusă de oameni din umbră, prin puterea cătușelor, iar Parlamentul a fost redus la o glumă proastă.

Să nu uităm că cele mai importante legi din justiție care au permis aceste abuzuri au fost date prin Ordonanțe de Urgență de cine?, fix de cei care au protestat în 2017 sub emblema #Rezist!

Protestul #Rezist împotriva OUG 13 din 2017 în imagini

Miting-ul PSD-ALDE din 2018 împotriva abuzurilor din justiție

Concluzii

Ambele miting-uri au arătat România adevărată. Toți facem mizerie dar, toți vrem dreptate, toți vrem justiție dreaptă, toți vrem ca vinovații să plătească!

Deși propaganda a încercat să spună diferit, realitatea este că la ambele miting-uri au fost oameni de toate vârstele.

Dar cea mai importantă diferență între cele două tabere este că cei care au protestat împotriva abuzurilor din justiție au venit la un protest LEGAL. Lucru pe care ceilalți nu l-au făcut. Și asta spune multe.

Per ansamblu, aceasta este imaginea reală a României.

Sursă poze: Facebook