Reacția USR Tineret la demersurile TSD

După ce Tineretul PSD a anunțat că vrea să lanseze în dezbatere publică o serie de proiecte, printre care: legalizarea prostituţiei, introducerea cotei progresive de impozitare, lansarea unor campanii naţionale privind protejarea spaţiilor publice, legalizarea drogurilor uşoare, dar și multe altele, USR Tineret a reacționat la aceste demersuri.

USR Tineret

Pe pagina de facebook a USR Tineret a apărut o reacție la cele lansate de PSD Tineret în spațiul public:

“Este adevărat că privim acest eveniment cu o bănuială de populism. Cu toate acestea, nu am putea să nu salutăm deschiderea de care a dat dovadă Tineretul Social Democrat prin manifestul publicat în on-line. Sperăm ca propunerile TSD să nu rămână la stadiul de titluri pe un website, ci să devină o realitate a vieții de zi cu zi în România. Îi provocăm pe colegii noștri de generație din PSD să ducă până la capăt proiectele propuse și îi încurajăm să valorifice în mod constructiv faptul că beneficiază de încrederea guvernării actuale… cu promisiunea că și noi vom face la fel când va veni rândul nostru.”

Ba mai mult

USR Tineret nu numai că a salutat aceste demersuri, ba chiar au adăugat și ei câteva demersuri noi în listă:

“Cu această ocazie, am dori să mai adăugăm pe agenda dezbaterii publice încă niște subiecte care am constatat noi că reprezintă priorități pentru tinerii români din ziua de azi:

Să nu mai fim umiliți de către profesori în școală

Să nu mai fim nevoiți să alegem între a merge la scoală și a părăsi școala pentru a munci și a susține familia

Democrație adevărată în școli, licee și universități

Să ne găsim un loc de munca după ce ieșim din scoală, fără să fim nevoiți să plecăm din țară

Reprezentare a tinerilor de către tineri în Parlament, Guvern, consilii locale și județene

Să nu mai trebuiască sa stăm la coadă la metrou să ne luăm abonamentul de student

Să nu ne temem că mergem la spital cu o problemă și ne întoarcem cu 10

Să nu ne mai amaneteze statul viitorul pentru a acoperi deficitul bugetar

Să avem un guvern care se pregătește pentru inversarea piramidei demografice, astfel încât sistemul de pensii pe care noi îl vom finanța să fie unul echitabil.”

Concluzii

Pentru cei care credeau că știrea referitoare la demersurile celor de la TSD este un fake news, se pare că există, pe lângă o serie de articole pe site-urile de știri, și reacții oficiale ale altor actori politici, în speță USR Tineret.

Iar pe cei care nu înțeleg ce se întâmplă sau de ce se întâmplă îi invit să citească ce înseamnă a fi de stânga. Da, și USR este de stânga, nu doar PSD.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *