Manipulare ca la carte sau ultimele arme?

Esența: Opoziția apelează la manipulare când rămâne fără arme?

Manipulare – definiție

Conform DEX, manipulare înseamnă:

MANIPULÁRE, manipulări, s. f. Acțiunea de a manipula și rezultatul ei; mânuire, manevrare. ♦ Fig. Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente. – V. manipula.

Mai mult, site-ul Adevărul ne explica într-un articol din 30 noiembrie 2016:

Prin manipulare se înţelege influenţarea unei persoane sau a unui grup mai mic sau mai mare de oameni, de regulă pentru a face ceea ce doreşte manipulatorul. În manipulare se foloseşte un adevărat arsenal de mijloace, iar aceasta porneşte din familie şi anturaj şi ajunge până la societate şi religie.

‘Dacă cineva spune că nu există manipulare, nu este conştient. Manipularea poate îmbrăca o formă fizică, poate fi emoţională, mentală, dar şi spirituală. Când cunoşti cum se manifestă o persoană sau o societate, poţi să le manipulezi atât prin calităţi, cât şi prin defecte. Spre exemplu, dacă manipulatorul ştie că eşti o persoană care manifestă compasiune, va lansa idei şi subiecte ce ţin de compasiune, ca să te atragă‘, explică psihologul Stelian Chivu.

Ce a fost faza cu plăcuțele injurioase?

Eram tentat să scriu “campania cu plăcuțele injurioase”, dar încă nu.

Horațiu Pepine scrie un articol pentru Deutsche Welle despre aceste plăcuțe deja celebre:

Diaspora românească este cu siguranță o realitate socială proeminentă, dar din punct de vedere politic rolul ei este hiperbolizat.

Scandalul plăcuțelor suedeze de înmatriculare aduce la prima vedere cu o campanie publicitară. N-avem dovezi că ar fi vorba de o acțiune planificată, dar etapele scandalului corespund cu o strategie axată pe provocare.

E adevărat însă că plăcuțele ”suedeze” au depășit dimensiunea unei campanii de comunicare, aducând mai mult cu o schemă de gherilă politică.

Schema provocare – victimizare – condamnare a opresorilor s-a regăsit integral și în episodul plăcuțelor suedeze. Un cetățean român emigrat în Suedia se întoarce în țară cu o mașină cu număr personalizat, conținând un text provocator. Poliția după anumite ezitări reacționează, transformându-l pe provocator în ‘victimă’, iar în faza următoare presa sare în apărarea victimei condamnând regimul ‘de opresiune’. În cele din urmă, autoritățile suedeze au pus capăt jocului anulând ele însele plăcuțele insolente, dar până în acel moment iluzia că s-ar fi produs o nedreptate  funcționase din plin.

Diaspora, folosită din nou și din nou…

În același articol, Horațiu Pepine face și o legătură cu încercările de a manipula diaspora românească:

Nu e deloc sigur că a fost o strategie atent planificată, cu toate că anumite aspecte dau de gândit. De pildă mesajul provocator era purtat de un membru al diasporei, dar totodată fusese atribuit și unui francez proprietar al unei ferme din România care scrisese pe un câmp cu tractorul același mesaj. La gestul ‘francezului’ nu a reacționat nimeni în mod represiv, dar dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, ar fi apărut două categorii emblematice de ‘victime’: românul emigrat și străinul occidental. Sunt cele două categorii mobilizate simbolic împotriva guvernării PSD, chiar dacă ‘diaspora’ nu e decât o ficțiune politică, iar străinul este aproape ‘invizibil’, dacă exceptăm firmele marilor companii comerciale.

Diaspora românească este cu siguranță o realitate socială proeminentă, dar din punct de vedere politic rolul ei este hiperbolizat. La alegerile prezidențiale din 2014, care au înregistrat cea mai mare participare a românilor din afara țării, abia dacă au votat puțin peste 10% (378.811 în turul al doilea, inclusiv din Republica Moldova). Dacă diaspora ar manifesta un interes politic pe măsura reclamei care i se face,  i-ar fi relativ ușor să se întoarcă în țară în ziua votului, așa cum fac exponenții tuturor celorlalte națiuni europene cu o emigrație semnificativă.

Dar dincolo de anumite abuzuri de limbaj (‘diaspora’ face una sau alta, ca și cum ar fi o realitate unitară), este toxic ca românul emigrat și străinul (‘francezul’) să fie transformați în actori politici stereotipi și instrumentalizați în jocul politic intern. Premeditată sau nu, povestea plăcuțelor suedeze, a scos la iveală o față întunecată a politicii românești.

Până acum, totul pare o manipulare

Dacă ar fi o manipulare, care ar fi scopul?

Suntem în data de 2 august acum. Ce urmează în curând? Exact, “marele” protest al “diasporei” din 10-11 august.

De ce nu vreau să sar direct la concluzia că totul este o manipulare (deși totul pare evident)?

Mă gândesc… poate doar atât mai poate opoziția. Astea să fie ultimele lor arme.

După ce #Rezist a devenit zero, după ce Laura Codruța Kovesi a zburat de la șefia DNA, după ce au trecut și niște legi ale justiției (în ciuda eforturilor lui Iohannis de a bloca procesul de legiferare), după ce scaunul lui Augustin Lazăr pare că se clatină și el…după toate astea, opoziția ce arme mai are?

Cinstit? Votul din 2019! Singura armă democratică, onestă și corectă din toate punctele de vedere. Deși, la cum merg lucrurile, opoziția pare că nu-și dorește să câștige mai nimic la anul…

Înjurătura, ultima armă

După ce au încercat atâtea și atâtea să doboare PSD-ul, ce le-a mai rămas? Înjurătura!

De ce? Pentru că de altceva n-au fost în stare.

Dar asta nu înseamnă că opoziția nu apelează la manipularea unor oameni care se cred “intelectuali”, dar care apelează imediat la înjurături când nu au argumente, iar frustrarea personală e prea mare ca s-o țină în frâu.

Ups, am pomenit de manipulare. Da, consider că totul a fost o manipulare pentru a mobiliza diaspora să vină la protest. Sau măcar să legitimeze protestul ca fiind al “diasporei” (fie și prin solidaritate), chiar dacă în Piața Victoriei vor fi mai mulți protestatari de meserie care trăiesc în România.

Cinstit vorbind, dacă tot circul cu plăcuțele suedeze n-a fost o manipulare, atunci ce a fost?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un gând despre “Manipulare ca la carte sau ultimele arme?”