Legea adunărilor publice și pe înțelesul oilor

Esența: Legea adunărilor publice spune cât se poate de clar cum se organizează un protest. Singura problemă: e mult de citit. Așa că am explicat-o și pe înțelesul oilor.

Cuvânt înainte

Oile din articol sunt acele persoane care nu sunt capabile să citească legile țării. Oile știu că au numai drepturi, dar nu-i interesează că și ceilalți au drepturi.

Și cel mai important lucru pe care o oaie nu-l știe este că toată lumea are și obligații. Nasol, dar așa funcționează o democrație.

Legea adunărilor publice

Nu voi publica tot conținutul acestei legi, pentru că este destul de stufos. Voi sări peste generalități care, după părerea mea ar trebui să fie de bun simț. Nu sunt deloc absurdități, iar dacă te duce capul, le poți intui fără să știi legea la literă. Voi sări direct la pasajele despre ordinea publică și sancțiuni.

“Legea nr. 60/1991 – organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată la 14 martie 2014”:

CAPITOLUL IV Asigurarea ordinii pe timpul desfășurării adunărilor publice

Art. 17. – În cazul în care adunările publice își pierd caracterul pașnic și civilizat, poliția și trupele de jandarmi vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestărilor ce tulbură grav ordinea și liniștea publică, pun în pericol viața, integritatea corporală a cetățenilor, a trupelor de ordine sau amenință cu devastări ori distrugeri de clădiri și alte bunuri de interes public sau privat.

Art. 18. – În cazurile prevăzute de art. 17, organele de ordine vor interveni folosind, în condițiile legii și în raport cu situațiile create, mijloacele tehnice din dotare.”

Și pe înțelesul oilor: Deci, dacă iese cu violențe, forțele de ordine intervin.

Cum e cu “nevinovații”?

Legea adunărilor publice prevede și o astfel de situație:

(1) Folosirea forței se va face numai după avertizarea și somarea participanților de a se dispersa de către ofițerul de jandarmi desemnat ca șef al dispozitivului de ordine. Pentru executarea dispersării se lasă la dispoziție participanților un timp corespunzător, determinat în raport cu numărul acestora și cu căile de afluire.

(2) Avertizarea și somarea nu sunt necesare în cazul în care asupra organelor de ordine se exercită violențe ori acestea se află într-un pericol iminent.

Art. 21. – Avertizarea constă în folosirea de semnale sonore sau luminoase și atragerea atenției participanților, prin mijloace de amplificare sonoră, asupra necesității dispersării lor și respectării legii.”

Și pe înțelesul oilor: Dacă jandarmii îți zic să te dai la o parte, te dai. Dacă nu, e decizia ta să devii o victimă colaterală. Dar dacă cineva de lângă tine e violent, dă-te singur la o parte, că jandarmii nu te vor mai avertiza.

Legea adunărilor publice prevede și cum se vor face avertizările

Art. 22. – (1) Dacă, după avertizare, participanții nu s-au împrăștiat, se spun prin mijloacele de amplificare sonoră cuvintele: ‘Prima somație: Atențiune, vă rugăm să părăsiți …, vom folosi forța‘, urmate de semnale sonore și luminoase.

(2) Dacă, după trecerea perioadei de timp necesare pentru împrăștiere, se constată că prima somație a rămas fără rezultat, se trece la folosirea ultimei somații, prin rostirea cuvintelor: ‘Ultima somație: Părăsiți …, se va folosi forța‘, urmate de semnale sonore și luminoase.

(3) Pentru perceperea somațiilor de către toți participanții, înainte de folosirea mijloacelor de împiedicare sau constrângere, se emite un semnal luminos prin racheta de culoare roșie.”

Și pe înțelesul oilor: Dacă ai fost surd o dată, când ai fost rugat frumos să te dai la o parte, dacă ai fost surd și a doua oară și nu crezi în “forța” Jedi a celor din Jandarmerie, măcar nu fi și chior! Urmărește rachetuța de culoarea “ciumei roșii” pe care ai venit să o înjuri.

Legea adunărilor publice prevede și sancțiuni

Și pe înțelesul oilor: Dacă nu ești cuminte, o pățești.

CAPITOLUL V Sanctiuni

Art. 25. – Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală.
Art. 26. – (1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracțiuni:
a) organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise;
b) nerespectarea orelor de desfășurare, traseelor de deplasare sau locului și perimetrului destinat adunării publice;

bla bla bla…

Și pe înțelesul oilor: Zi mersi că nu ți-ai luat amendă că ai participat la un protest neautorizat! Și nu mai țipa că la ora 23 n-ai eliberat Piața. Nu ți-e somn? Mai vii și a doua zi.

Sursa folosită pentru Legea adunărilor publice: Avocat.net

Concluzii?

Nu știu dacă sunt concluzii, dar ar trebui ca oile să se apuce să mai și citească legile.

Acum mă adresez doar oilor:

  1. Nu te mai lua după știrile emoționale! Propaganda te vrea prost!
  2. Nu mai fi tu sigur că unii mint și alții nu! Informează-te din mai multe surse!
  3. Mai pune mâna și citește câte o lege din când în când, mai ales cele pe care urmează să le încalci!
  4. Dreptul tău se termină când încalci drepturile altora!
  5. Democrația nu înseamnă doar vocea ta!
  6. Dacă te lași manipulat, măcar nu mai fi mândru de asta!
  7. Dacă ți se arată cum ești manipulat, nu mai înjura ca oaia proastă. Stai câteva clipe și gândește. PoțI?
  8. Dacă nu suporți PSD-ul, e dreptul tău să protestezi dar asigură-te că ai înțeles punctele 4. și 5. din lista asta!
  9. Dacă folosești orice scuză doar ca să dai jos un Guvern, ești mai fascist decât Hitler! Până și el a câștigat niște alegeri.
  10. Dacă politicieni profită de tine și te folosesc ca un scut uman ca să obțină ce-și doresc, nu te mai lăsa manipulat să crezi că nu este un protest politic. Este “foarte politic”!
  11. Cel mai important, nu mai fi oaie!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un gând despre “Legea adunărilor publice și pe înțelesul oilor”