Dragnea își merită soarta! Ingrid Mocanu, atac surpriză

Esența: Dacă nici Dragnea, care este o victimă a statului paralel, nu își vede propriul interes și bate în retragere de fiecare dată când mai latră câte un #rezistent, atunci nu știu ce speranțe mai sunt pentru oamenii care nu se pot apăra…

Ingrid Mocanu: “Dragnea își merită soarta”

Pe pagina sa de facebook, avocata Ingrid Mocanu, fost director în Ministerul Justiției, a publicat o postare în care îi spune lui Dragnea că “își merită soarta“:

Mare văicăreală și frăsuială generală: Dragnea a fost condamnat pe nedrept … a doua oară! Hai, dă-mă dreak! Parcă numai la el ar fi așa. Eu vă povestesc de ani de zile că TOATE dosarele DNA sunt așa, și nu doar cele ale oamenilor politici, ci și ale oamenilor obișnuiți, fără miză politică.

Vă spuneam la un moment dat că, din ce am văzut eu, apreciez că 90% din dosarele DNA sunt niște mizerii. Mă tot gândesc dacă o fi corect: încă nu am văzut NICIUN dosar ”normal” al DNA… dar poate cei care au probe în dosare nu vin să se plângă, ca restul, la mine… deși am văzut foarte multe.

Așadar, terminați cu prosteala și cu plânsul de mila lui Dragnea: la toți e la fel, doar că alții nu au puterea să facă nimic să schimbe situația din justiție.

Zac oameni nenorociți de acești demoni prin pușcării cu ani grei de executat și noi plângem că Dragnea era nevinovat.

Dragnea chiar e singurul nevinovat care își merită soarta! 

#nuexistădosarerealelaDNA

#scoateținevinovațiidinpușcării

#terminațicubocitulluiDragnea 

Sincer?

Cam are dreptate. Ce-a făcut coaliția PSD-ALDE de când a ajuns la putere?

Au dat jos două guverne. Au făcut pe ei când au ieșit #rezistenții să protesteze. S-au speriat de “diaspora” că vine să-și ia țara înapoi.

Da, au mărit salarii și pensii. România a avut creștere economică.

Dar nu au rezolvat problema statului paralel. De ce? Să răspundă public de ce le ia atât de mult!

Dar, dacă nici Dragnea, care este o victimă a statului paralel, nu își vede propriul interes și bate în retragere de fiecare dată când mai latră câte un #rezistent, atunci nu știu ce speranțe mai sunt pentru oamenii care nu se pot apăra…

PS. Tăriceanu a fost achitat în aceeași perioadă în care propaganda opoziției încerca să-l atragă de partea lor. Nimic dubios, nu?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *