Amnistie şi graţiere, promise de PSD

Esența: După ce Daniel Dragomir a trimis un apel public către șefii celor două Camere ale Parlamentului, la puțin timp după a apărut și o reacție la ultimul punct din cele 5 din apel. Și anume, despre amnistie și grațiere.

Amnistie și grațiere

Ca să lămurim ce e voie și ce nu, Constituția României spune așa:

CAPITOLUL I, Parlamentul, SECŢIUNEA a 3-a, Legiferarea

ARTICOLUL 73

(3) Prin lege organică se reglementează:

i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;

Așadar, Constituția României oferă Parlamentului României posibilitatea de a acorda amnistie și grațiere (colective).

PSD, unit pe acest subiect

După ce Daniel Dragomir a trimis un apel public către șefii celor două Camere ale Parlamentului, la puțin timp după a apărut și o reacție la ultimul punct din cele 5 din apel. Și anume, despre amnistie și grațiere. Digi24 relatează:

Bătălia pentru supremaţie în PSD se opreşte când vine vorba de amnistie şi graţiere. Şi tabăra lui Liviu Dragnea, dar şi cea a nemulţumiţilor le promit social-democraţilor că în acest an vor beneficia de efectele amnistiei şi graţierii. Nu sunt siguri dacă se va întâmpla prin Ordonanţă de Urgenţă sau în Parlament, dar ştiu că legea va exista.

E bine că s-au oprit din război, fie și doar temporar. Spuneam în trecut că acest război intern al PSD-ului, dus în spațiul public, nu ajută deloc țara.

Presiunea e mare

Cum spuneam, astăzi, 15.09.2018, Daniel Dragomir a făcut apel către Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Ultimul punct era despre amnistie și lustrația procurorilor care au efectuat acte de urmărire penală în cadrul proceselor politice desfășurate pe baza protocoalelor secrete.

Dar, nu este prima dată când cineva din afara coaliției PSD-ALDE vorbește despre amnistie. Într-un articol mai vechi am pus o întrebare: “Cum de a ajuns o asemenea informație într-o publicație străină? Adică, chiar se discută serios despre amnistie, nu? 

Era vorba despre un articol al NewEurope, în care se vehiculau următoarele:

Guvernul României poate lua în considerare o amnistie pentru cazurile de condamnare pentru corupție și dare de mită din timpul mandatului Laurei Codruța Kovesi în calitate de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Acest lucru vine după ce de-a lungul anilor au existat acuzații tot mai intense despre tactici subterane și înșelătoare folosite pentru a atinge o rată impresionantă de condamnări de 92%. Îngrijorările cu privire la un sistem de justiție politizat, care încalcă statul de drept și procedurile legale i-au dus pe unii membri ai guvernului să se gândească la o astfel de acțiune dramatică.

Concluzia? Presiunea e mare, iar despre amnistie și grațiere vom mai auzi. În curând. Probabil vor urma și proteste, nu?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *