Ambasada Suediei în România și “gurile” rele

Esența: Ambasada Suediei în România reacționează în cazul plăcuțelor personalizate (înjurătura la adresa PSD-ului), dar nu menționează nimic de un caz similar chiar din Suedia!

Problema?

Celebrele plăcuțe personalizate (înjurătura la adresa PSD-ului) folosite de un șofer pe numele căruia presa a scris că s-ar fi deschis dosar penal pentru că nu ar fi avut voie să circule cu astfel de plăcuțe în afara teritoriului Suediei.

Ambasada Suediei în România – reacție

Ambasada Suediei în România a reacționat pe facebook:

În acest week-end, unele site-uri media din România au declarat că nu se permite utilizarea plăcilor de înmatriculare suedeze personalizate în afara granițelor Suediei. Pretențiile se refereau la o mașină înregistrată în Suedia cu plăcuțe de mașini personalizate care au primit multă atenție mass-media în ultimele săptămâni. Articolele s-au răspândit în social media și prin mai multe site-uri media care nu au reușit să verifice informațiile sau veridicitatea revendicărilor. Ulterior, unele site-uri au șters sau actualizat articolelele.

Ambasada Suediei în România dorește să clarifice faptul că plăcile de mașină personalizate emise de Agenția Suedeză de Transport sunt valabile pentru călătoriile în Uniunea Europeană. Plăcile de mașini personalizate ar trebui întotdeauna să fie însoțite de documentele oficiale atât pentru plăcuțele de mașini originale, cât și pentru cele personalizate.

#ChallengeYourFacts

#ChallengeYourFacts?

Fapt: Cam toată presa a scris despre asta. Deci “unele site-uri media din România” înseamnă, de fapt, “mai toate site-urile media din România”. Dacă tot se dă o replică diplomatică (și acidă), de ce nu este formulată cum trebuie?

Dar, haide să nu ne limităm doar la această știre. Revin imediat la ea, dar trebuie neapărat și musai să menționez coincidența naibii…

Ambasada Suediei în România este acuzată de unele guri rele că ar fi șters un videoclip laudativ la adresa Laurei Codruța Kovesi (fosta șefă DNA). Cum care videoclip? Acesta pe care l-au publicat cei de la PrimaTV pe Youtube:

Ambasada Suediei în România – reacție

Reclamațiile: Ieri, unele canale media (cum ar fi Antena 3, Stiripesurse, Evz și alții) au prezentat “știrea” că Ambasada Suediei a șters un videoclip despre Laura Codruta Kövesi, după destituirea ei ca șef al DNA. Potrivit acestor canale media, eliminarea a fost făcută din cauza concedierii ei. Unele canale au continuat să speculeze motivele din spatele ei. “Știrile” au fost reproduse în numeroase canale media, referindu-se la alte canale media ca surse.

Fapt: Videoclipul despre Kövesi a fost făcut pentru ceremonia în care Laura Codruta Kövesi a primit titlul de comandant Orden al Starului Polar. A fost eliminat în 2017, la câteva luni după ceremonie, în același mod în care luăm în mod regulat alte materiale din diverse evenimente pe care le-am propus pentru a promova temporar diferite evenimente organizate de ambasadă.

Deci presa din România face fake news, nu?

Cum adică, presa n-a înțeles că ambasada Suediei în România șterge filmulețele de pe Youtube după câteva luni?

Cum să creadă cineva că acest lucru este o practică des utilizată de ambasadă, când încă mai au videoclipuri vechi de peste 2 ani?

Pagina de Youtube a ambasadei Suediei în România
Pagina de Youtube a ambasadei Suediei în România

Care este problema cea mai mare?

Să lăsăm deoparte ceea ce este evident legat de videoclipurile ambasadei. Să ignorăm și coincidența stranie dintre momentul revocării și momentul “decapării” videoclipului…

De ce a simțit o ambasadă străină nevoia să premieze pe șefa DNA? Care sunt motivele? La asta, ambasada Suediei în România nu s-a gândit să dea un răspuns? Și…de ce ar da?

Ce să înțelegem? Că DNA i-a protejat pe suedezi de “penali“? Sau…?

Să revenim la știrea inițială

Între timp, șoferul cu numărul personalizat a rămas fără permis.

Site-ul Mediafax relatează:

În încercarea de a afla care este motivul pentru care Răzvan Ştefănescu a fost oprit în trafic, deşi Ambasada Suediei a precizat că poate circula fără probleme, MEDIAFAX a contactat reprezentanţii Brigăzii Rutiere. Aceştia au confirmat faptul că şoferul a fost oprit în trafic şi că i-au fost ridicate permisul şi plăcuţele, însă au refuzat să ofere alt răspuns oficial.

Răzvan Ştefănescu, posesorul autoturismului cu numărul M…EPSD, a fost oprit de un echipaj de poliţie în dimineaţa zilei de luni, care i-a suspendat permisul şi i-a ridicat plăcuţele de înmatriculare, deşi Ambasada Suediei a precizat că acestea sunt valide în toate ţările UE. Şoferul acuză abuzuri.

Deci, abuz?

Dacă ambasada Suediei în România a precizat că numerele sunt valide în toate țările Uniunii Europene, de ce au îndrăznit polițiștii să-i ridice permisul și plăcuțele de înmatriculare?

Dacă nici Suedia nu permite chiar orice, de ce ar permite România? Cum nu permit? Păi, tocmai ce-a zis ambasada Suediei în România că nenea are voie…

Un site local (suedez) a relatat în 2016 că un număr “ofensator” a fost interzis de autoritățile Suedeze:

Și de ce? Pentru că în oglindă se poate citi cuvântul “ASSHOLE”! Adică idiot, tâmpit. Adică, ceva mult mai puțin ofensator decât plăcuțele românului.

Așadar și autoritățile Suedeze au comis un abuz?

Sau autoritățile române au făcut ce au considerat ele că este corect?

Cert este că noi avem în față încă un caz în care o ambasadă străină se implică în treburile interne ale țării.

De fapt, două cazuri: unul cu plăcuțele de înmatriculare, unul cu laudele la adresa doamnei Laura Codruța Kovesi.

Reacțiile din România?

Așa cum ne-am obișnuit, oamenii din România se împart în două tabere, tot după criterii politice:

  1. Cei care laudă ambasada Suediei în România;
  2. Cei care înjură ambasada Suediei în România.

Și ar mai fi și o a treia categorie, cei care sunt total indiferenți.

Dar, avem vreo reacție din partea Ministrului Afacerilor Externe? Nu neapărat să ia partea României (sau Suediei), dar măcar să ia o poziție prin care să atenueze acest scandal public. Nu? Nimic nou…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 gânduri despre “Ambasada Suediei în România și “gurile” rele”